Acasă ADEVARUL Un film autobiografic despre Michael Jackson va fi realizat de producătorul filmului „Bohemian...

Un film autobiografic despre Michael Jackson va fi realizat de producătorul filmului „Bohemian Rhapsody“: ce scenariu va avea

Deadline, Variety şi The Hollywood Reporter au precizat că producătorul Graham King a achiziţionat drepturile – în special pentru a folosi muzica – de la moştenitorii lui Michael Jackson, cu scopul de a realiza un film inspirat din viaţa interpretului melodiei „Thriller“, a cărui memorie este umbrită de acuzaţii de pedofilie, scrie news.ro.
Potrivit Deadline, scenariul va fi scris de John Logan („Gladiator“, „Aviator“, „Skyfall“). Filmul ar trebui să urmărească ascensiunea lui Jackson, copil-star în Jackson Five, devenit emblemă mondială controversată. Până în prezent nu a fost anunţat niciun actor pentru rolul principal. 
Filmul nu va prezenta „o interpretare edulcorată“ a vieţii cântăreţului, conform Deadline, care citează surse anonime. 
Jackson a fost judecat, apoi achizat în 2005, pentru atingeri sexuale asupra unui copil în vârstă de 13 ani. În 1994, el a semnat un acord amiabil cu părinţii unui copil de aceeaşi vârstă care a depus plângere pentru aceleaşi motive. 
La începutul anului, după lansarea documentarului „Leaving Neverland“, cântăreţul decedat în iunie 2009 a fost vizat de noi acuzaţii de doi bărbaţi care pretind că au fost molestaţi în anii 1990, pe când erau minori. Familia starului a denunţat „acuzaţii datate şi false“. 

Înainte ca „Leaving Neverland“ să fie difuzat la începutul lunii martie, familia lui Michael Jackson a intentat un proces în valoare de 100 de milioane de dolari canalului HBO. 
Documentarul „Leaving Neverland“, regizat de Dan Reed, despre presupusele abuzuri sexuale comise de Michael Jackson, a fost lansat în ianuarie la Festivalul Sundance. Jackson, care a murit în 2009, la 50 de ani, de supradoză de opiacee, a fost acuzat în mai multe rânduri că a abuzat sexual minori.

Printre dezvăluirile şocante din documentar, Robson, acum în vârstă de 36 de ani, povesteşte cum a fost molestat de Jackson de la 7 la 14 ani. De cealaltă parte, Safechuck, care a apărut alături de Jackson într-o reclamă Pepsi, a declarat că a fost abuzat de cântăreţ de la vârsta de 10 ani.
Jackson a reuşit să îi convingă pe cei doi să nu aibă încredere în oameni – mai ales în femei – şi le-a spus că nimeni nu va înţelege „dragostea“ lor. El le-ar fi spus băieţilor că vor merge la închisoare împreună cu el dacă cineva află ce fac. James Safechuck a mai afirmat că el şi Jackson stabileau ce să facă în cazul în care cineva i-ar fi surprins, scrie News.ro. 
Safechuck, acum în vârstă de 30 de ani, a povestit, de asemenea, cum, la vârsta de 10 ani, „s-a căsătorit“ cu Regele Pop, într-o ceremonie improvizată în dormitorul lui Michael Jackson din ferma Neverland. Jackson i-a oferit atunci băieţelului un inel cu diamante, scrie Daily Mail. 
Michael Jackson şi James Safechuck FOTO HBO 

Cele mai citite

Statele Unite şi China au convenit în principiu prima fază a acordului comercial

Statele Unite şi China au convenit în principiu ”prima fază” a acordului comercial, a declarat joi o sursă apropiaţă discuţiilor dintre cele două ţări,...

Șoc imens la finalul primului sezon al serialului „Sacrificiul”! Mireasa a fugit! Motivul pentru care Ioana s-a răzgândit, chiar înainte de cununia civilă! „Îmi...

După ce toată lumea s-a gătit pentru cununia civilă, ce a fost organizată în casa familiei Oprea, lângă bradul de Crăciun, mireasa s-a...

Curs valutar BNR 12 decembrie 2019

Curs valutar BNR 12 decembrie 2019 Curs BNR marţi, 12 decembrie. Euro revine pe creştere. Banca Naţională a României (BNR) a afişat joi, 12 decembrie, un...

Ei sunt gemenii din Craiova care și-au transformat casa într-un atelier de artă!

Gemenii Mihai şi Adrian Gabriel Anghel sunt doi tineri talentați din Craiova. Spre deosebire de majoritatea celor din generația lor, gemenii își ocupă timpul...

Expoziţie dedicată Revoluţiei Române, deschisă de Prinţul de Wales la sediul ICR Londra

Prințul Charles a vizitat Institutului Cultural Român din Londra, pentru a marca 30 de ani de la Revoluția Română. Expoziţia de fotografie "Apertures of a...

Preşedinţia Turciei condamnă decizia „iresponsabilă” a Congresului SUA privind genocidul armean

Rezoluţiile "iresponsabile" adoptate de Congresul SUA periclitează viitorul relaţiilor dintre Statele Unite şi Turcia, a declarat, joi seară, Fahrettin Altun, directorul de comunicare...

Reactia lui Dan Petrescu dupa calificarea lui CFR Cluj in primavara europeana

Dan Petrescu a oferit prima reactie dupa ce CFR Cluj s-a calificat in 16-imile Europa League, ca urmare a victoriei din meciul cu Celtic...

Eva și Ștefan Oprea, sărut pasional, în ultimul episod al primului sezon din „Sacrificiul”! Ce și-au declarat. „Acum îmi dau seama”

După ce Ștefan Oprea, interpretat de Claudiu Istodor, a supraviețuit unui infarct, iar Andrei (Denis Hanganu) a fost cerut în căsătorie de Ioana...