Steaua i-a găsit înlocuitor lui Marius Lăcătuş. Cine va antrena echipa Armatei


Marin Raica/Intact Images

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a ajuns la un acord de principiu cu Adrian Falub, pentru preluarea funcţiei de antrenor coordonator/director tehnic al echipei de fotbal din Ghencea, care evoluează în Liga a IV-a, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Negocierile finale vor fi purtate la începutul săptămânii viitoare şi au în vedere perfectarea unui contract valabil pe o perioadă de doi ani. După finalizarea negocierilor, CSA Steaua Bucureşti va prezenta oficial noul antrenor într-o conferinţă de presă organizată la sediul clubului, la o dată ce va fi comunicată în timp util.
În vârstă de 47 de ani, Adrian Falub şi-a început cariera de fotbalist la Unirea Dej în Liga a IV-a. În 1989 a fost transferat la Universitatea Cluj, pentru care a jucat timp de nouă sezoane. În anul 1996, Adrian Falub a jucat la FC Basel (Elveţia) şi după un an s-a întors la formaţia clujeană. A mai evoluat la Gloria Bistriţa şi FC Naţional Bucureşti, iar în anul 2002 a plecat în Cipru, la Digenis Akritas Morphou, unde şi-a încheiat cariera.
În cei 13 ani de când activează ca antrenor, a pregătit echipe ca Universitatea Cluj, Sportul Studenţesc, UTA Arad, Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureş, CSM Politehnica Iaşi şi Concordia Chiajna. Cu Adrian Falub pe bancă, au promovat în Liga I echipele Universitatea Cluj, FCM Târgu Mureş şi Unirea Alba Iulia.
Conducerea CSA Steaua Bucureşti va fixa noului antrenor obiectivul principal de a promova echipa în eşalonul următor şi participarea în fazele superioare ale Cupei României.
Echipa CSA Steaua a fost pregătită, până la începutul lui iunie, de Marius Lăcătuş, care a demisionat după ratarea promovării în Liga a III-a.

AGERPRES

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a ajuns la un acord de principiu cu Adrian Falub, pentru preluarea funcţiei de antrenor coordonator/director tehnic al echipei de fotbal din Ghencea, care evoluează în Liga…

Portughezul Abel Ferreira, care a antrenat Braga în ultimele două sezoane, va prelua banca tehnică a campioanei Greciei, PAOK Salonic, a informat Sporting Club de Braga.
Braga, locul 4 în ultimul sezon, va încasa…

Mijlocaşul francez Tanguy Ndombele (Olympique Lyon) a fost transferat la clubul englez Tottenham Hotspur pentru suma de 60 milioane euro şi un bonus de 10 milioane, a anunţat gruparea din Ligue 1.

În vârstă de…

Real Madrid nu renunță la cursa lor de a-i obține semnătura lui Paul Pogba, conform The Sun. Galacticii sunt gata să pună presiune pe Manchester United până la finalul perioadei de transferuri din această…

Fotbalista elvețiană, Florijana Ismaili, a murit înecată în Lacul Como din Nordul Italiei, conform The Sun.

Trupul femeii de 24 de ani a fost descoperit la o adâncime de 204 de metri, după ce a fost dată…

Jucătoarele române de tenis Ana Bogdan (132 WTA), venită din calificări, şi Sorana Cîrstea (77 WTA) au fost eliminate marţi în primul tur al turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după…

UEFA solicită Belgiei să decidă dacă Antwerp sau Gent va fi adversara echipei FC Viitorul în turul 2 preliminar al Europa League, având în vedere că locurile din cupele europene ar putea fi altfel repartizate…

Monica Niculescu (locul 111 WTA) a invins-o pe nemțoaica Andrea Petkovic (locul 69 WTA) cu scorul de 2-6 6-2 7-5 și s-a calificat in turul doi de la Wimbledon.

În runda urmatoare, Monica Niculescu va…

Fotbalistul român George Puşcaş a fost inclus de UEFA în echipa ideală a Campionatului European de tineret desfăşurat în Italia şi San Marino, celelalte 10 posturi fiind ocupate de jucători ai finalistelor…

Antrenorul Rafa Benitez, care s-a despărţit recent de Newcastle United, a acceptat oferta clubului Dalian Yifang, locul 10 în Superliga Chinei, conform unei postări a tehnicianului iberic pe pagina sa de…

Internaţionalul croat Mateo Kovacic, împrumutat de Real Madrid la Chelsea în urmă cu un an, a fost transferat definitiv la formaţia londoneză, au anunţat luni cele două cluburi.

”Chelsea este încântată…

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe belarusa Aleksandra Sasnovici cu 6-4,…

Mihaela Buzărnescu (31 de ani, locul 47 WTA) a învins-o pe americanca Jessica Pegula (25 de ani, locul 74 WTA) cu scorul de 6-4 6-4 și s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon.

Buzărnescu a obţinut…

Simona Halep (7 WTA) a învins-o pe Aliaksandra Sasnovich (36 WTA) cu scorul 6-4 7-5 și s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon

Românca a alunecat şi s-a accidentat la glezna stânga la sfârșitul setului u…

Atacantul argentinian Gonzalo Higuain, care a jucat din ianuarie sub formă de împrumut la Chelsea Londra, va reveni la Juventus Torino, unde îl va avea antrenor tot pe Maurizio Sarri, relatează L’Equipe.
Chelsea…

Toate drepturile sunt rezervate sursei