Acasă ZIARE PSD a inceput sa traga pentru Dancila: punctaj de partid, dezinformari, retorica...

PSD a inceput sa traga pentru Dancila: punctaj de partid, dezinformari, retorica agresiva si vasilizare

Daca in campania pentru primul tur de scrutin, social-democratii au preferat mai degraba sa fie prudenti in sustinerea excesiva a Vioricai Dancila – multi primari nu au tras, de rusine, se plangea un lider pesedist – sacii pe care electoratul i-a urcat in caruta fostului premier i-au facut sa isi invinga sentimentul de ridicol si sa faca o campanie asa cum numai PSD stie sa o faca: mlastinoasa, apasand pe cele mai rudimentare butoane si cu insistenta scaiului.

Sunt cateva tehnici pe care PSD le foloseste dintotdeauna si pe care le-a scos de la naftalina si in campania pentru cel de-al doilea tur.

  • Supraexpunerea. Ritualic, Viorica Dancila iese la lungi declaratii si conferinte de presa, cu o ritmicitate al carei sens este producerea de bruiaje.

Nu conteaza ce si cum spune, cate dezacorduri, cate vicii de logica, cate minciuni si trunchieri, ci cat zgomot produce pe agenda sociala. Conferinta de joi seara, de pilda, a fost transmisa de televiziuni – televiziunea publica a plusat chiar cu patru canale – si impachetata si reimpachetata de institutiile media.

Viorica Dancila nu este pusa la fereastra insa pentru jurnalistii care stau apoi si ii demonteaza minciunile. Acolo e cu totul alt public, in tuse mari cel care stie cu cine are de-a face si care e dispus sa vada arhitectura unor manipulari groase. Insistenta cu care candidata social-democrata se asaza seara de seara la fereastra mizeaza pe un efect tip Orwell, o supraexpunere care iti bruiaza, daca nu ai suficienti anticorpi, atentia si vigilenta colaterale.

  • Retorica rasturnata. Iarasi o tehnica folosita de PSD, prin care preia o tema din spatiul public, in special una care ii este potrivnica, si ii rastoarna sensul.

Un exemplu este netransparenta, opacitatea si autarhia care fac parte din ADN-ul PSD, de la Iliescu&Nastase pana la Dragnea&Dancila, pe care laboratorul pesedist vrea sa foloseasca acum in retorica anti-Iohannis. Astfel, Iohannis a devenit „dictatorul” – care pana mai ieri era Dragnea, si iata cum Dancila nu isi poate lipi eticheta mostenita de la Dragnea! – care schimba guverne si decide discretionar.

Tot aici se integreaza, asa cum a remarcat Moise Guran, folosirea prenumelui de Vasile, atunci cand se refera la ministrul Florin Citu – cum Vasilica este cel de-al doilea prenume al lui Dancila, utilizat in registrul ridiculizarii, intentia este aceea de a-l cobori la acelasi nivel si pe ministrul liberal.

„Vasilizarea” devine, astfel, un fel de tehnica de mlastinire, menita sa arate toti imparatii in pielea goala.

  • Confiscarea / Uzurparea temelor din societate. O tehnica perversa de legitimare, printr-un fel de furt „de identitate”, care se poate detecta in cazul acestui imperativ formulat de o parte a societatii civile si de multi jurnalisti – ma numar printre acestia -, ca presedintele Klaus Iohannis sa participe la o dezbatere electorala cu contracandidata sa.

PSD s-a lipit imediat de tema, mizand atat pe un transfer de credibilitate, dinspre cei care sunt indreptatiti sa critice un gest al lui Klaus Iohannis sau macar sa faca o analiza de context, cat si pe o compromitere a temei.

In opinia mea, Viorica Dancila a jucat intr-o zona de maxima siguranta, pentru ca doar stiind ca dezbaterea este imposibila, a inceput sa o ceara. De fapt, candidatul pesedist nu ar putea sa poarte un dialog nici macar cu un moderator serios, daramite sa poata contraataca in timp real argumente.

  • Minciunile cat mai gogonate. Cu cat mai gogonata, cu atat mai usor de crezut este minciuna, pentru ca daca oamenii au anticorpi in fata unei incalcari flagrante a adevarului, acestia se diminueaza pe masura ce adevarul este pur si simplu negat.

Asa se face ca guvernul Orban va impozita salariile celor din diaspora, de pilda – o enormitate, dar in care nu mai conteaza adevarul, ci rostogolirea, schimonosirea, zgomotul.

Din aceeasi naratiune face parte minciuna – gogonata si ea – a castii pe care ar fi avut-o Klaus Iohannis in ureche, la conferinta de presa de la sediul PNL. Un fake rostogolit de aceeasi Gabriela Firea, care mai ieri publica pe contul ei de Facebook injuraturile grotesti la adresa Asociatiei Daruieste viata!.

Tehnicile acestea, pe care PSD nu le foloseste in premiera, au cunoscut totusi un usor recul in campania pentru primul tur de scrutin, cand au fost primari care nu au putut sa se inhame pentru „proasta noastra”, cum se pare ca a numit-o Claudiu Manda, europarlamentar si sotul Olgutei Vasilescu. Dar daca 23% dintre romanii care au votat au putut sa treaca peste, atunci e teren fertil pentru ca PSD sa isi cultive manipularile.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Cele mai citite

Mai mulți lideri din USR cer Congres în februarie: ‘Drumul ales al ciomăgelii interne e unul deviant’

Mai mulți președinți ai organizațiilor USR solicită organizarea unui Congres în luna februarie a anului viitor, după scandalul iscat în urma excluderii din partid...

Mai mulți lideri din USR cer Congres în februarie: Drumul ciomăgelii interne este deja un drum deviant care ne costă enorm în ochii publicului

Mai mulți președinți ai organizațiilor USR solicită organizarea unui Congres în luna februarie a anului viitor, după scandalul iscat în urma excluderii din partid...

Poluarea este atat de mare in Iran incat autoritatile au inchis scolile

Autoritatile au ordonat inchiderea mai multor scoli din Teheran si din alte orase din Iran, duminica, din cauza poluarii atmosferice care a ajuns la...

Mai mulţi lideri din USR cer Congres în februarie, după excluderea Olimpiei Ardelean: Drumul ales al ciomăgelii interne e unul deviant | FOTO

Mai mulţi preşedinţi ai organizaţiilor USR solicită organizarea unui Congres în luna februarie a anului viitor, după scandalul iscat în urma excluderii din partid...

Prima reacție a lui Alexandru Cumpănașu după ce a fost chemat la DNA

Alexandru Cumpănașu precizează că a fost chemat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar care vizează un proiect al SNSPA, însă precizează că...

Mesajul lui Sturgeon pentru Johnson: Nu poți păstra Scoția în Regat împotriva voinței ei

​Liderul Partidului Național Scoțian, Nicola Sturgeon, l-a avertizat duminică pe premierul britanic Boris Johnson că nu poate ține Scoția în Marea Britanie împotriva voinței...

ULTIMĂ ORĂ Gheorghe Dincă, de urgență la spital

Dincă a ajuns la spital după ce psihologul care îl consiliază i-a recomandat să se interneze. Se pare că starea psihică a lui Dincă...

Dezvăluirile unui fost ambasador SUA în România. Cum a dat Năstase din coate ca să apară în poză cu Bush. Rodica Stănoiu le-a cerut 1 milion de...

23 noiembrie 2002. Preşedintele George W. Bush ateriza la Bucueşti. Era la două zile după ce, la Summitul de la Praga, România fusese invitată...