Acasă STIRIPESURSE Primăria Capitalei, veste URIAȘĂ pentru bucureșteni: s-au finalizat lucrările care au paralizat...

Primăria Capitalei, veste URIAȘĂ pentru bucureșteni: s-au finalizat lucrările care au paralizat traficul în București

Consolidarea Podului Grant, între Turda şi Crângaşi, a fost finalizată, iar circulaţia rutieră şi a tramvaiului 41 intră în normal, anunţă Primăria Capitalei.

Citește și: Victor Ponta poveste TERIFIANTĂ cu mama lui, din spitalele românești: M-au sunat la ora 11 noaptea

”Consolidarea Podului Grant, între Turda şi Crângaşi, a fost finalizată! Circulaţia rutieră şi a tramvaiului 41 intră în normal! Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor şi Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti, a finalizat în doar nouă luni consolidarea şi reabilitarea Podului Grant, pe tronsonul Turda – Crângaşi”, transmite Primăria Capitalei.

„Podul Grant, o legătură importantă între cartierele din nordul şi vestul Capitalei, nu a mai intrat în reparaţii de peste 12 ani. Expertiza tehnică a arătat că lucrările nu mai puteau fi amânate. În aprilie 2019, Podul Grant a intrat în consolidare şi reabilitare. Prima etapă a proiectului, între Turda şi Crângaşi, a fost finalizată într-un timp scurt având în vedere că aici erau problemele cele mai grave. A fost modernizată şi calea de rulare a tramvaiului 41, după aproape 20 de ani. A doua etapă, pe sensul Crângaşi – Turda, va începe când vor fi primite toate avizele pentru restricţionarea etapizată a traficului”, afirmă primarul General, Gabriela Firea.

Podul Grant a fost supus unei expertize tehnice în urma căreia a fost inclus în clasa de stare tehnică IV – stare nesatisfăcătoare, doar bretelele de acces fiind încadrate în clasa de stare tehnică III – stare satisfăcătoare. Astfel, a fost realizată documentaţia de proiectare faza DALI, iar prin lucrările propuse pasajul urmează să fie adus la cerinţele de calitate cerute de Legea 10/1995.

Din aprilie 2019, au fost închise treptat bretelele de urcare/coborâre, a fost restricţionat traficul rutier, iar pentru o perioadă a fost închisă totală circulaţia tramvaielor. În acest timp au fost realizate lucrări de reparaţii ale elementelor din beton, frezarea straturilor de asfalt, s-a pus hidroizolaţie nouă, s-a demontat calea veche de rulare a tramvaiului, au fost achiziţionate şi montate traverse noi, s-a montat calea de rulare a tramvaiului, s-au aşternut mixturile asfaltice, s-au achiziţionat noi rosturi de dilataţie şi de asemenea s-au consolidat pilonii aferenţi pasajului. Parapetele metalic nou va fi montat ulterior deschiderii traficului, pe timpul nopţii, achiziţia fiind în derulare.

Lucrările de reabilitare şi consolidare a Podului Grant sunt realizate de Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje. Valoarea totală a contractului, pentru ambele tronsoane ale podului, se ridică la aproape 12 milioane de euro.

De sâmbătă, 15 februarie 2020, linia de tramvai 41 îşi reia circulaţia normală pe Podul Grant

De asemenea, linia de tramvai 41 îşi va relua circulaţia normală, sâmbătă, 15 februarie 2020, peste Pasajul Grant, ca urmare a finalizării lucrărilor de consolidare a podului, care afectau circulaţia tramvaiului pe două fire.

În prezent, tramvaiele liniei 41 circulă între terminalele „Ghencea” şi „Piaţa Presei Libere”, în ambele sensuri, având restricţie de circulaţie pe un singur fir („la paletă”) în zona Podului Grant, din cauza lucrărilor de consolidare a pasajului.

Începând de vineri, 14.02.2020 – la ora 21:30, până sâmbătă, 15.02.2020 – la ora 05:00, vor fi demontate piesele de cale utilizate temporar pentru circulaţia alternativă a tramvaielor de pe ambele sensuri, pe acelaşi fir.

Aşadar, vineri seară, începând cu ora 21:30, tramvaiele liniei 41 nu vor mai circula, până la sfârşitul programului. Pentru preluarea călătorilor de pe acest traseu, de la ora 20:00 va funcţiona linia navetă de autobuze 641, între terminalele „Ghencea” şi „Piaţa Presei”, pe Bd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, Pasaj Lujerului, Şos. Virtuţii, Calea Crângaşi, Pasaj Grant, Str. Turda, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Bd. Mărăşti, Bd. Expoziţiei.

Pe sensul spre terminalul „Piaţa Presei”, autobuzele liniei navetă 641 vor efectua opriri astfel:

· pe Bd. Ghencea, în staţia „Tudor Vladimirescu”, comună cu cea a liniilor de autobuz 122, 126, 173, 185, 221, 222 şi 385;

· pe Str. Braşov, în staţia comună cu cea a liniilor de autobuz 173 şi 221, precum şi în noile staţii „Oprire”, situate înainte de intersecţia cu Drumul Taberei – ramura de nord şi înainte de Bd. Timişoara;

· pe Str. Virtuţii, în noua staţie „Oprire” amplasată după intersecţia cu Bd. Uverturii, apoi în staţia comună cu cea a liniei de autobuz 178;

· pe Şos. Crângaşi, în staţia comună cu cea a liniei de autobuz 178;

· pe Str. Turda, în noua staţie „Oprire”, amplasată după Pasajul Grant;

· pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu, în noua staţie „Oprire”, amplasată după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache;

· pe Bd. Mărăşti, în noua staţie „Oprire”, amplasată după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu, apoi în staţia comună cu cea a liniei de autobuz 330;

· în terminalul „Piaţa Presei Libere”, comun cu cel al liniei regionale R442.

Pe sensul spre terminalul „Ghencea”, autobuzele liniei navetă 641 vor efectua opriri astfel:

· pe Bd. Mărăşti, în cele două staţii nou înfiinţate „Oprire”, amplasate în zona Institutului Agronomic şi după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu;

· pe Str. Turda, în cele două staţii „Oprire”, amplasate după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache şi înainte de Pasajul Grant;

· pe Şos. Crângaşi şi Str. Virtuţii, în staţia comună cu cea a liniei de autobuz 178, precum şi în noua staţie „Oprire” amplasată înainte de Bd. Uverturii;

· pe Str. Braşov, în staţia comună cu cea a liniilor de autobuz 105, 173 şi 221, precum şi în noua staţie „Oprire” situată după intersecţia cu Bd. Timişoara;

· în terminalul „Ghencea”, comun cu cel al liniei regionale R425.

Cele mai citite

Dragoljub Bajic, invitat in spectacolul Don Carlo, de Giuseppe Verdi, pe scena Operei Nationale Bucuresti

Opera Nationala Bucuresti prezinta sambata, 29 februarie 2020, incepand cu ora 18:30 "Don Carlo", opera in patru acte de Giuseppe Verdi. Regia, decorul, costumele...

Şedinţa pentru învestirea guvernului Orban 2 a fost amânată pentru că nu e cvorum

Şedinţa pentru învestirea guvernului Orban 2 a fost amânată pentru că nu e cvorum Şedinţa de plen a Parlamentului pentru învestirea Guvernului Orban 2 a...

Marcel Ciolacu: De această dată, PSD nu va face nicio propunere de prim ministru / Îmi pare rău că președintele a fost pus în...

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat luni că PSD nu va face nicio propunere de prim ministru, după ce Curtea Constituțională a cerut reluarea...

Un episcop recomandă credincioșilor ”să se ungă zilnic cu untdelemn” împotriva coronavirusului

Episcopul Siluan al Italiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a transmis un mesaj credincioşilor ortodocşi români, care se află în Italia și care...

După ce a zis ca va fi „vai de noi” dacă apare coronavirusul în România, medicul român s-a răzgândit. Spitalul în care lucrează e...

Medicul Cătălin Dudu de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, care duminică seara a scris pe Facebook că în cazul apariţiei unei...

Marcel Ciolacu a EXPLODAT după decizia CCR: Mă bucură că democraţia funcţionează încă în România

Curg reacțiile din PSD după ce CCR a decis că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament din cauza desemnării lui...

Ministerul Sănătății, apel către cetățeni: cum să ne protejăm de coronavirus

Ministerul Sănătății transmite, luni, într-un comunicat, sfaturi despre cum am putea să nu fim contaminați cu noul coronavirus. Printre acestea se află: spălatul frecvent...

Ciolacu, prima reacţie după decizia CCR: Nu intrăm la guvernare

„Aşteptăm motivarea, dar acest lucru mă bucură, că încă funcţionează democraţia în România”, a afirmat Ciolacu luni, după decizia CCR. Întrebat de „Adevărul” dacă...