Oraș columbian, exorcizat din elicopter

Fără răspuns la crimele, traficul de droguri și sărăcia care le-au distrus orașul în ultimii ani, autoritățile din Buenaventura, unul dintre cele mai violente locuri din Columbia, recurg la soluția oferită de un episcop catolic. Acesta vrea să-i salveze pe locuitorii disperați, exorcizând demonii ce par să fi pus stăpânire pe Buenaventura, cu ajutorul agheasmei aruncate asupra orașului dintr-un elicopter pus la dispoziție de armată. 

Monseniorul Rubén Darío Jaramillo Montoya, episcopul orașului, vrea să scoată dracii din Buenaventura cu ajutorul rugăciunii și a apei sfințite, în timpul unor festivități religioase care vor avea loc în acest week-end. De ani de zile, orașul-port a fost devastat sistematic de numeroase crime, de traficul tot mai mare de droguri și de o sărăcie endemică. Situat pe coasta pacifică a Columbiei, Buenaventura fusese desemnat, în 2014, cel mai violent loc al țării. Montoya și-a făcut publică intenția de „a exorciza demonii din oraș”, la scurt timp după torturarea și uciderea unei fetițe de zece ani, scrie „The Guardian”. Autoritățile locale au fost de acord să-i pună la dispoziție un elicopter militar pentru a arunca agheasmă asupra întregului oraș. „Trebuie să scoatem diavolul din Buenaventura, să vedem dacă putem restabili pacea și liniștea pe care orașul nostru le-a pierdut din cauza atâtor crime și acte de corupție, precum și din cauza traficului de droguri și a răului care au pus stăpânire pe portul nostru”, a declarat Montoya, la postul local de radio, scrie „The Guardian”. „Vrem să zburăm deasupra întregului oraș, să aruncăm apă sfințită, să vedem dacă putem exorciza și alunga demonii care ne distrug  portul. Sperăm ca binecuvântarea Domnului să revină și să scăpăm de tot răul de pe străzi”, a adăugat episcopul, citat de aceeași sursă. Potrivit organizației „Human Rights Watch”, numeroase cartiere ale orașului sunt dominate de grupări criminale sângeroase, care „comit abuzuri la scară extinsă, inclusiv răpirea și dezmembrarea oamenilor, în unele cazuri chiar atunci când victimele se află încă în viață”. „Aceste grupări dețin case unde își măcelăresc victimele , conform relatărilor martorilor, rezidenților, oficialităților locale și reprezentanților Bisericii Catolice”, mai arată organizația pentru apărarea drepturilor omului.

Crime peste crime

Din 2014, atunci când portul de pe coasta pacifică a fost desemnat cel mai violent loc din Columbia, situația s-a mai ameliorat, deoarece, în unele părți ale orașului, locuitorii s-au organizat pentru a recâștiga controlul asupra cartierelor în care trăiesc. Cu toate acestea, potrivit mass-media locale, aproximativ 51 de omucideri au fost înregistrate în primele cinci luni ale anului, cu 20 mai multe decât cele din 2018, în același interval de timp. Buenaventura este cel mai aglomerat port din Columbia. Producţia de cocaină din Columbia a ajuns, în 2018, la un nivel-record, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite. De altfel, Columbia este cel mai mare producător mondial de cocaină, multe dintre droguri ajungând în Statele Unite, care sunt cel mai mare consumator.

Vrem să zburăm deasupra întregului oraș, să aruncăm apă sfințită, să vedem dacă putem exorciza și alunga demonii care ne distrug  portul”.

Rubén Darío Jaramillo Montoya

Galerie Foto Fără răspuns la crimele, traficul de droguri și sărăcia care le-au distrus orașul în ultimii ani, autoritățile din Buenaventura, unul dintre cele mai violente locuri din Columbia, recurg la soluția oferită…

Liderii politici români nu au avut nicio strategie pentru a apropia Republica Moldova de Europa și SUA, scrie, pe blogul personal, profesorul Dan Voiculescu. Acesta arată că, în ultimii 12 ani, de când am devenit…

Cererea de revizuire a adopţiei internaţionale în cazul Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă adoptată de o familie de români din SUA, a fost respinsă de magistraţii Curţii de Apel Craiova la mai puţin de două…

Proaspăt aleasă președinte al PSD, Viorica Dăncilă aruncă “bomba”. Premierul nu exclude să se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale, de la sfârșitul acestui an, “dacă partidul i-o va…

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat va avea loc vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

73,2% dintre candidaţii prezenţi la Evaluarea Naţională…

O femeie şi un băiat de opt ani, ambii de naţionalitate română, şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii acoperişului unui restaurant din localitatea Nea Plagia din Grecia. Autorităţile elene au declarat…

O femeie care lucra la o creșă, denumită „cea mai mare pedofilă din Marea Britanie”, a fost eliberată din închisoare după ce a convins juriul că nu mai prezintă „un risc semnificativ” asupra copiilor,…

Senatorul Vasile Ilea a demisionat, joi, din PSD, iar preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, i-a solicitat acestuia să demisioneze şi din Parlament.

„Astăzi şi-a dat demisia din calitatea de membru al PSD …

Ministrul francez al tranziţiei ecologice, François de Rugy, lupta joi pentru supravieţuirea în guvern în urma apelurilor la demisie venite după ce presa a dezvăluit că politicianul a organizat ‘cine private…

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că va sprijini PSD în campania pentru alegerile prezidenţiale, dar nu ar fi de acord ca social-democraţii să desemneze un candidat fără şanse.

„Eu nu am…

Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat joi că va fi deschis la discuţii de pace cu Ucraina, după alegerile parlamentare din această ţară de la 21 iulie, relatează DPA.

„Va fi mai mult sau mai puţin posibil…

6 persoane se află pe lista celor mai căutate persoane de către Poliția Română. Cei 6 sunt acuzați de proxenitism și sunt, cinci dintre ei, de origine română, iar cele de aș șaselea de origine…

Temperaturile se află într-o ușoară creștere, însă gradele vor fi în continuare mai scăzute decât normalul acestei perioade. În plus, instabilitatea atmosferică se menține și se vor semnala, izolat,…

Rezultate Loto 6/49. Joi, 11 iulie 2019, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc.

Numerele extrase joi, 11 iulie 2019

 

LOTO 6 din 49 din 11…

Angajaţi ai Ministerului de Externe israelian au anunţat că nu-l vor mai asista pe premierul Benjamin Netanyahu în timpul vizitelor oficiale efectuate de acesta în străinătate, din cauza unei dispute privind…

Toate drepturile sunt rezervate sursei