Acasă MEDIAFAX INTERVIU istoric cu Nicolae Militaru: A existat o activitate subterană pentru înlăturarea...

INTERVIU istoric cu Nicolae Militaru: A existat o activitate subterană pentru înlăturarea lui Ceauşescu

„În 1994, John Simpson, celebrul jurnalist al BBC a realizat un documentar despre revoluţia română. Am fost atunci, alături de Dennis Deletant, împreună cu istoricul Dennis Deletant, consultant al acestui film şi am stat împreună de vorbă cu principalii protagonişti”, spune istoricul Marius Oprea.

Urmează un material semnat de istoricul Marius Oprea:

Un interviu cu fostul general Nicolae Militaru (1925-1996), primul ministru al Apărării după Revoluţia din decembrie 1989, fundamentează un adevăr pînă acum doar intuit – anume că echipa lui Ion Iliescu, formată din oameni devotaţi Moscovei, a dat o lovitură de stat revoluţiei anticomuniste, pentru ca România să rămână fidelă ”Perestroikăi” şi blocului sovietic, a cărui destrămare era departe atunci, în decembrie 1989, de a fi întrezărită.

În 1994, John Simpson, celebrul jurnalist al televiziunii BBC a realizat un documentar despre revoluţia română. Am fost atunci, alături de Dennis Deletant, împreună cu istoricul Dennis Deletant, consultant al acestui film şi am stat împreună de vorbă cu principalii protagonişti ai evenimentelor din decembrie 1989, în pregătirea interviurilor filmate.

John Simposn, înţelegînd valoarea documentară şi istorică a acestor înregistrări, mi le-a încredinţat, odată cu acordul ca ele să fie făcute publice într-un interval de timp rezonabil, după realizarea documentarului. Bineînţeles, filmul său a stîrnit furia autorităţilor de la Bucureşti – atît filmul, cît şi un lung articol pe care l-a publicat în prestigiosul ziar “The Independent”. Aceasta, din pricina concluziei la care a ajuns şi care este rezumată în titlul articolului sus-menţionat: “Zece zile care au păcălit lumea”. Concluzia sa a fost fundamentată, între altele, şi de dezvăluirile făcute la vremea respectivă, de către generalul Nicolae Militaru în legătură cu complotul anticeauşist care a precedat revoluţia română. Redau mai jos, în premieră, interviul cu generalul Militaru, care fundamentează un adevăr pînă acum doar intuit – anume că echipa lui Ion Iliescu, formată din oameni devotaţi Moscovei, a dat o lovitură de stat revoluţiei anticomuniste, pentru ca România să rămînă fidelă ”perestroikăi” şi blocului sovietic, a cărui destrămare era departe atunci, în decembrie 1989, de a fi întrezărită. În România trebuia să rămînă un regim politic caracterizat perfect de Ion Iiescu, drept ”comunism cu faţă umană” şi să se facă tot ceea ce este posibil ca vocea străzii, care cerea ”jos comunismul”, să fie redusă la tăcere.

Lovitura de stat dată revoluţiei anticomuniste a făcut ca, începînd din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, acest lucru să se realizeze şi ”vidul de putere” (care, de fapt, a durat doar cîteva ore) să fie umplut de experimentata echipă din interiorul partidului comunist şi armatei în special, care era devotată Moscovei şi a repus România în orbita acesteia, cu preţul unui număr de victime de trei ori mai mare decît cel produs de represiunea comandată de Nicolae Ceauşescu. “1200 victime legitimează astfel o revoluţie decît 200”, ar fi declarat, în acele zile generalul Militaru – afirmaţie neasumată ulterior. Oricum, evoluţia evenimentelor, ca şi inteviul de mai jos, nu pot avea decît o singură concluzie: că lovitura de stat a ”grupului Iliescu – Militaru” a fost deghizată între 22-25 decembrie 1989 în haina revoluţiei. O revoluţie ar fi schimbat forma de guvernare, ceea ce nu s-a întîmplat. România nu a parcurs această cale în anii următori. A fost vorba de o continuare a regimului comunist, urmată de o lungă şi anevoioasă tranziţie.

Revoluţia ne-a luat prin surprindere, acesta este purul adevăr

Nicolae Militaru: …de aceea am întrebat cu cine aţi stat de vorbă înaintea mea, pentru că toţi care au participat la discuţiile noastre dinainte, cunosc şi ei, în detaliu. Aşa că să nu vă miraţi, domnul Brucan a zis că nu a fost nimic înainte. Nu ştie el! Categoric, şi domnul Iliescu o să spună tot acelaşi lucru, pentru că din toamna lui 1984 situaţia a devenit cu totul alta faţă de înainte. El nici acum nu recunoaşte asta. Revoluţia ne-a luat prin surprindere, acesta este purul adevăr şi nici atunci, pe timpul revoluţiei, numai de asta nu îmi ardea mie sau lui să discutăm, despre ce s-a organizat şi ce trebuia să se întîmple… şi aşa mai departe. El nici acum nu ştie. I-am transmis eu, prin generalul Ionel, care a venit într-o zi la mine, i-am povestit foarte multe aspecte, pe care nu le cunoştea. Mi s-a comunicat că i-a transmis ceea ce îi spusesem, dar atît, eu cu Iliescu nu am stat de vorbă despre această perioadă. În România a existat o activitate subterană pentru înlăturarea prin forţă a lui Nicolae Ceauşescu şi a tuturor celor apropiaţi.

Reporter: Puteţi să ne spuneţi cînd a început, în opinia dumneavoastră, revoluţia?

Nicolae Militaru: Toată această luptă împotriva dictaturii în România trebuie împărţită în două etape: prima etapă a fost de cîţiva ani buni de zile, cînd s-a dus o luptă foarte tenace, de înlăturare prin forţă a dictatorului Ceauşescu şi a tuturor celor ce sînt în preajma lui şi care, cum se zice, “îl scărpinau între coarne”. A doua etapă a constat în declanşarea propriu-zis a revoluţiei. Prima etapă a început prin anii 70. Doamnei [Tira Schubart, producătoarea documetarului, pe care am însoţit-o la o primă întîlnire cu generalul Militaru – n.n.], cînd a fost aci, la mine, i-am povestit chiar de o etapă anterioară, care a fost înainte de august 1968 – spunînd august 1968, am în vedere ce s-a întîmplat în Cehoslovacia. Un moment de foarte mare importanţă, unde, ştiţi cu toţii, România nu a participat cu trupe. Dimpotrivă, Ceauşescu a dat dovadă de o atitudine deosebită şi a luat o poziţie fermă împotriva invaziei, ceea ce a făcut ca acţiunile lui să crească. După aceea, la cîţiva ani de zile, situaţia s-a schimbat, căci Ceauşescu a devenit cel mai mare tiran, probabil, dintre toţi conducătorii ţărilor est europene.

Reporter: În ce fel aţi fost implicat dumneavoastră în efortul de a-l înlătura pe Ceauşescu?

Nicolae Militaru: Atunci cînd el a fost numit în fruntea partidului eram comandant de armată la Cluj. În acea perioadă, a avut loc evenimentul de care vă vorbeam, invazia din Cehoslovacia. M-am mutat la Bucureşti în 1969. O dată cu anii ’70, Ceauşescu a început să ducă o politică prin care desfiinţa aproape armata. Eram tot comandant de armată aici, în Bucureşti. Totul pentru construcţii, totul pentru dezvoltare, cu riscul de a muri lumea de foame – şi aşa mai departe. A fost antrenată în aceste evenimente inclusiv armata, care a fost transformată într-un fel de cohortă de salahori pe şantierele naţionale. Prin decretele pe care le dădea, încet, încet, a luat măsuri împotriva armatei începînd de la hrănire, echipare, cazare, pînă la instruirea trupelor.

Pe noi, militarii, ne preocupa apărarea patriei. Sîntem aici în bătaia vînturilor, asta se ştie foarte bine. Făceam noi parte din tratatul de la Varşovia, dar ştiam şi ce s-a întîmplat în 1968, cu Cehoslovacia şi nu am zis niciodată că dacă atunci nu a fost la noi o invazie, asta înseamnă că sîntem în afara unui astfel de pericol. Mai ales că erau momente de tatonare a anumitor generali şi ofiţeri din armata română, cam ce atitudine ar lua ei dacă s-ar întîmpla ceva similar celor petrecute în Cehoslovacia. Ministrul Apărării Naţionale era regretatul Ion Ioniţă, general de armată. Noi ne cunoşteam foarte bine şi ajunseserăm să avem deplină încredere unul în altul. Eu, avusesem un semnal, încă de cînd eram comandantul armatei de la Cluj, că trebuie să fac în aşa fel încît să îl contactez pe primul ministru Maurer. În vîrful piramidei Comitetului Central, înainte de a-l face praf Ceauşescu, Comitetul Politic şi apoi Biroul Politic Executiv, se aflau oameni care erau împotriva lui Ceauşescu. Cît am fost la Cluj, nu am avut această posibilitate, pentru că Maurer nu a venit prea des acolo şi atunci cînd venea, nu te puteai duce direct la el să îi spui că ai primit un semnal etc.

După ce am venit în Bucureşti, în martie 1974, l-am întîlnit pe Maurer în pădurea Băneasa şi am stat de vorbă cu el, aproape patru ore. M-am lămurit atunci de foarte multe chestiuni. Maurer renunţase la funcţia de prim-ministru din motive foarte precise. Mi-a spus şi de ce a plecat din funcţia pe care o deţinuse şi care este situaţia, de fapt, a economiei naţionale şi ce se întîmplă cu acest Ceauşescu. La sfîrşitul discuţiei noastre, Maurer mi-a spus: “Măi, Militarule, te cunosc bine. Eu nu mai pot face nimic… Sînt la vîrsta la care sînt, nici puterea politică nu o mai am. Tu eşti tînăr şi mai poţi face ceva pentru poporul ăsta. Dacă eşti hotărît să faci ceva, atunci fă! Eu am să te ajut cum am să pot”. Acesta a fost pentru mine un moment foarte important, pentru că de acum începusem să iau mai concret o poziţie, care, socotesc eu, era nimerită în momentul respectiv (care, bineînţeles, era extraordinar de riscantă). Îl aveam însă ca sprijin pe Ministrul Apărării Naţionale, generalul Ion Ioniţă.

Armata fusese făcută zob. Instrucţia nu se mai făcea, dotarea era cum era sub oblăduirea acelui aşa zis ministru

În acel an, 1974, Ceauşescu a început să lovească direct în armată, avînd destul susţinători chiar înăuntrul acestei instituţii. Şi primul în care a lovit a fost şeful Marelui Stat Major, generalul Ion Gheorghe. Ne-am trezit cu toţii că generalul Ion Gheorghe era mutat din funcţia de şef Marelui Stat Major, în funcţia de prim-vicepreşedinte la Primăria Capitalei. Sigur, toţi ne-am pus întrebarea de ce, dar, pînă la urmă, nici nu ne-am mirat, pentru că Ion Gheorghe era unul dintre cei care îl susţineau întru totul pe Ion Ioniţă. A fost făcut un plan foarte diabolic, aş zice, pentru că cineva dorea să ajungă în fruntea Ministerului Apărării Naţionale… Iertaţi-mă, n-am să-i dau numele, pentru că mi-e şi scîrbă să i-l pronunţ – o canalie ordinară!

El dorea neapărat să ajungă ministrul Apărării Naţionale, dar nu l-a atacat direct pe Ioniţă, pentru că, dacă l-ar fi atacat direct şi îndepărtat, ar fi devenit ministru automat primul locţiitor, adică şeful Marelui Stat Major. Şi atunci, l-a atacat pe Ion Gheorghe, şeful Marelui Stat Major. Îndepărtîndu-l, al a venit în locul acestuia [e vorba de generalul Ion Coman, unul dintre fidelii executanţi ai dispoziţiilor lui Ceauşescu – n.n.]. O paranteză aici, fusesem numit eu, dar el a făcut tot felul de manevre, cu sprijinul Securităţii, ca să mă ponegrească în aşa măsură încît a fost gata să se treacă peste decretul semnat şi să apară el. Imediat ce a devenit şeful Marelui Stat Major, a început să îl mănînce, să îl roadă pe Ioniţă şi a reuşit. Era o practică la Ceauşescu, de înlăturare prin vîrful piramidei, aşa-zisa promovare! Şi l-a trecut din ministrul Apărării Naţionale viceprim-ministru! M-aţi înţeles… ca, după aceea, să-l înlăture şi de acolo.

„Am început să ne pregătim pentru lovitura de stat pentru toamna lui 1984 când soţii Ceauşescu erau plecaţi în RFG”

Şi a trecut această canalie în funcţia de ministru.
Nu a durat mult şi, în iunie 1978, am fost eu înlăturat din armată, scos, la 52 de ani, de la comanda armatei din Bucureşti, unde fusesem timp de nouă ani de zile şi numit, la fel, cu masca aceasta de promovare, adjunctul ministrului construcţiilor industriale. Cu toată opoziţia mea, că n-am nici calificarea pentru aşa ceva, am fost numit prin decret în acea funcţie, unde am stat timp de şase ani de zile. În timpul acesta, armata fusese făcută zob. Instrucţia nu se mai făcea, dotarea era cum era sub oblăduirea acelui aşa zis ministru (eu i-aş zice ministru de paie, că nu se pricepea la armată, fusese un politruc)… Am început să adresez fel şi fel de proteste, am cerut audienţe la Ceauşescu, la nevasta lui; m-au minţit ca nişte şarlatani, cum că nu ştiau nimic, că era nevoie de o mînă de fier la construcţii industriale şi din cauza aceasta am fost numit acolo. Atît Ioniţă, cît şi cu mine ne-am dus în noile funcţii cu gradele pe umăr, ca militari şi am stat ca militari, pînă ce am fost scoşi în rezervă. Pe mine m-a pensionat la 57 de ani, chiar dacă statutul nu prevedea o limită de vîrstă pentru gradul de general-colonel (puteai trece la pensie şi la 70 de ani). Am mai stat un an de zile, civil, pe la construcţii industriale şi am cerut eu, după aceea, să plec.

Am început să ne pregătim, în scopul de a organiza o adevărată lovitură de stat pentru toamna lui 1984, în timp ce soţii Ceauşescu erau plecaţi în RFG

De asemenea, să nu credeţi că încă de la începutul-începutului între mine şi Ioniţă au fost discuţii deschise. Fiecare trebuia să îşi asigure o perioadă de tatonare, a trebuit o anumită perioadă de timp, să mă cunoască el pe mine, să îl cunosc eu pe el. După ce am văzut că ne potrivim şi la gînduri, am început să lucrăm intens, cu Ioniţă dar şi cu alţii din armată. Aceasta a fost pînă pe la începutul anilor ‘80. Deci anii ‘70 au reprezentat perioada de acumulare, de nemulţumiri, iar la începutul anilor ’80 s-a trecut deja la acţiuni mai deosebite. Tot de la începutul anilor ’70, chiar şi domnul Iliescu a început opoziţia – şi o opoziţie destul de vehementă. În urma unei vizite în China sau Coreea, Iliescu le-a stopat pînă şi entuziasmul care-i cuprinsese pe soţii dictatori la vederea manifestaţiilor tipice de acolo. A fost îndepărtat din funcţia pe care o avea, a trecut prin diferite alte funcţii.

„L-am întrebat pe Iliescu dacă nu putem să-l înlăturăm pe Ceauşescu. Iliescu a reţinut, nu mi-a dat niciun răspuns”

La începutul anilor ’80 eu eram internat în spital. Iliescu a venit în vizită, la cineva care era lângă camera unde mă aflam eu internat. Acel vecin era tatăl lui Petre Roman. Cînd a ieşit Iliescu din camera lui Valter Roman, am ieşit, întîmplător, şi eu din cameră. Ne-am întîlnit şi am plecat amîndoi pe scări, în jos. Cu vreo cîteva zile în urmă, Ceauşescu a mai ţinut o cuvântare, unde a zis numai prostii. Coborând scările, am abordat direct cu Iliescu această discuţie. Aproape de sfârşit, cîâd ieşeam în curte, l-am întrebat dacă totuşi nu există forţe în România pentru a-l înlătura pe Ceauşescu. Iliescu a reţinut, nu mi-a dat un răspuns. Eu am ieşit din spital, m-am reîntors la serviciu, la treburile mele. Iliescu m-a căutat după vreo două săptămâni, ne-am întâlnit şi mi-a dat răspuns la acea întrebare pe care eu o lansasem în spital. “Pare-se că sunt forţe şi că se pot închega”, mi-a zis. Aşa am început activitatea, eu cu el.

După o anumită perioadă de timp, Iliescu mi-a spus că ar fi dorit să îl contacteze şi pe Ioniţă, că avea foarte multă încredere în el (el nu ştia de legăturile mele cu Ioniţă), că au fost la Ioniţă doi oameni, că au vrut să îl tatoneze şi Ioniţă le-a “dat cu flit”, cum se spune, adică i-a cam evitat. Cum adică, să intri în casa unui om şi să-i propui asemenea lucruri, când se ştia despre de ascultare etc. Atunci mi-am luat eu sarcina aceasta, de a-l pune în temă pe Ioniţă. Au urmat apoi întâlniri cu Iliescu şi aşa a început să se închege treaba: erau cele două grupe, militară şi politică. Eu m-am întâlnit cu Iliescu, care mi-a făcut cunoştinţă cu încă doi oameni.

„Acţiunea noastră a eşuat”

Unul era civil, profesor, Virgil Măgureanu, iar celălalt militar, căpitan de rangul I, Radu Nicolae. El ştie multe lucruri, pe care nu le ştiu nici eu. Am început în această formaţie să ne pregătim, în scopul de a organiza o adevărată lovitură de stat pentru toamna lui 1984, în timp ce soţii Ceauşescu erau plecaţi în Republica Federală Germania. Trebuie să vă spun cu mult regret că acţiunea noastră a eşuat. Poate că nici nu era organizată aşa cum se cuvine, dar eu am mai şi rămas cu impresia că cineva a trădat. Aş face un păcat să pronunţ numele cuiva pe care l-am presupus… dar prea au coincis nişte lucruri… Poate că Radu Nicolae ar putea să vă dea şi nume.

După acest eşec, ne-am întîlnit tot grupul, într-o “casă conspirativă”, care, în cele din urmă, am înţeles că am fost şi înregistraţi şi ne-am pus întrebarea dacă ne oprim sau mergem mai departe. Am hotărît că mergem mai departe.

(Va urma)

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Cele mai citite

INCREDIBIL – Ludovic Orban a răbufnit: Autoritățile locale nu au ‘cojones’. Ce l-a scos din sărite pe premier

Premierul Ludovic Orban a folosit luni, la Formul Capitalului Românesc, un termen licențios pentru a defini activitatea autorităților locale în privința colectării selective a...

Tarifele de distribuție a energiei ar putea crește cu până la 7,5% de la 1 ianuarie/ Decizia finală depinde și de modul în care...

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică proiecte de ordine privind creșterea tarifelor de distribuție a energiei electrice...

CFR și-a aflat adversara din primăvara Europa League. Meci infernal pentru clujeni

Tragere la sorți Europa League. CFR Cluj va întâlni echipa spaniolă Sevilla FC în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, potrivit tragerii...

Deputat USR, către Meleşcanu: E absurd să conduceţi şedinţa, un comunist cu ştate vechi. Săftoiu: În ’89 făceau parte din Securitate. Azi vorbesc relaxaţi...

Deputatul USR Iulian Bulai i-a transmis, luni, preşedintelui Senatului, Teodor Meleşcanu, că e absurd să conducă şedinţa solemnă ”un comunist cu ştate vechi” şi...

Două femei, înjunghiate în urmă cu puțin timp, în Capitală. Martorii spun că n-a existat niciun schimb de replică între ei

Publicat: Luni, 16 Decembrie 2019, 14:12 Incidentul a avut loc în zona Tineretului, în București, unde un bărbat din Israel le-a înjunghiat cu un obiect...

Bombă în showbiz. Dan Bălan se iubește cu fosta lui Costi Ioniță. Cei doi sunt foarte discreți cu relația lor

Dan Bălan este unul dintre cei mai râvniți burlaci, are admiratoare nu doar în România sau Republica Moldova, de unde provine, ci și în...

Conducerea PSD a decis ca partidul sa voteze orice propunere de abrogare a pensiilor speciale

Biroul Permanent National al PSD a decis sa sustina orice propunere a oricarui partid politic pentru abrogarea pensiilor speciale din Romania, a declarat Gabriel...

Joburi în IT: Ce angajaţi caută dezvoltatorii de jocuri

​Dezvoltarea accentuată a industriei de gaming, în ultimii cinci ani, susținută de prezența locală a peste 100 de companii producătoare de jocuri, a condus...