Ludovic Orban: România a rămas fără Curte Constituţională. Solicit imperativ demisia judecătorilor care au votat în favoarea lui Dragnea

„PSD a reuşit prin politrucii pe care i-a instalat la Curtea Constituţională să obţină compromiterea acestei instituţii fundamentale în orice democraţie. Practic, de astăzi, România a rămas fără Curte Constituţională, după ce fantoma lui Dragnea le-a şoptit la ureche celor 5 judecători cum să voteze. Această instituţie s-a transformat în Curtea pentru salvarea corupţilor, un instrument politic de graţiere care operează în afara cadrului constituţional. Majoritatea conturată în Curtea Constituţională serveşte o agendă a răului, care este încarnată nu doar în Liviu Dragnea, ci în miile de alţi Dragnea care populează PSD sau instituţiile publice infestate de acest partid“, susţine Ludovic Orban. 

„Totul, după ce românii s-au exprimat în mod clar şi răspicat împotriva oricăror forme de graţiere a corupţilor, prin Referendumul din 26 mai. Astfel, de astăzi nu mai avem o Curte Constituţională a României, care să judece în funcţie de Constituţia ţării, ci avem 5 cetăţeni capabili în orice moment de o lovitură de stat. Aceşti indivizi se consideră deasupra voinţei poporului român, deasupra Constituţiei şi deasupra democraţiei“, adaugă liderul PNL. 

Ludovic Orban solicită demisia de îndată a judecătorilor Curţii Constituţionale care au fost favorabili acestei decizii şi, ulterior, revizuirea hotărârii de astăzi.

„De asemenea, precizez că vom folosi toate pârghiile pe care le vom avea la dispoziţie în momentul în care Partidul Naţional Liberal va prelua puterea pentru a readuce Curtea Constituţională în serviciul cetăţeanului şi în cadrul constituţional. Totodată, fac apel către toţi magistraţii să îşi menţină integritatea, să nu cedeze indiferent de presiunile care se vor face la adresa lor şi să-şi menţină deciziile luate în mod echilibrat, imparţial şi profesionist“, conchide Orban. 

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Curtea Supremă pe tema constituirii completelor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie ridicată de Florin Iordache. Decizia a fost luată cu 5 voturi „pentru” şi 4 „împotrivă”. Potrivit experţilor, Liviu Dragnea rămâne la închisoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

loading...


Loading...

Toate drepturile sunt rezervate sursei

loading...
Loading...