Incident în Golf: Iranul a încercat să captureze un petrolier britanic dând curs ameninţărilor lansate în aceeaşi zi

Petrolierul British Heritage tocmai ieşea din Golful Persic  îndreptându-se către Strâmtoarea Ormuz când a fost interpelată de vasele iraniene care i-au cerut să schimbe direcţia şi să oprească în apele teritoriale iraniene. Un avion american aflat în zonă a înregistrat incidentul.
Fregata HMS Montrose, aparţinând marinei regale britanice, care escorta petrolierul din spate, a pus tunurile în poziţie de tragere şi a transmis avertizări verbale iranienilor cerându-le să se retragă, ceea ce au făcut. Montrose este echipată cu tunuri de 30 de milimetri concepute special pentru a respinge vase de mici dimensiuni.
Oficiali britanici confirmaseră înainte de incident că fregata se afla în zonă din raţiuni de securitate.
Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, lansase mai devreme în acea zi avertismentul că vor fi consecinţe după ce autorităţile din Gibraltar şi marina regală britanică au capturat săptămâna trecută un petrolier ce se îndrepta spre Siria.
„Ce am de spus este că britancii sunt cei care creează insecuritate în zonă şi o să vedeţi consecinţele”, a spus preşedintele iranian.
FOTO Captură You Tube
„Iranul nu este membru UE şi nici vizat de vreun embargo european privind petrolul. Ultima oară când am verificat, UE era împotriva extrateritorialităţii. Capturarea ilegală a unui petrolier din partea Marii Britanii reprezintă un act de piraterie. Creează un precedent periculos şi trebuie să se încheie acum”, scria pe Twitter ministrul de externe iranian, Javad Zarif.
Marţi, preşedintele Şefilor de stat major, generalul Joseph Dunford a spus că SUA şi aliaţii săi poartă discuţii cu alte ţări în vederea formării unei coaliţii care să asigure libertatea navigaţiei în strâmtorile Ormuz şi Bab el Mandeb, propunerea fiind ca vasele forţelor maritime din acele ţări să-şi escorteze navele comerciale, în timp ce Statele Unite ar asigura informaţiile de la faţa locului şi supravegherea zonei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Toate drepturile sunt rezervate sursei