CCR: Vor fi rejudecate dosarele soluţionate în primă instanţă şi care nu au sentinţe definitive

Curtea Constituţională susţine, în decizia privind nelegalitatea completurilor de 3 judecători de la Instanţa supremă, că urmează a fi rejudecate dosarele soluţionate în primă instanţă şi care nu au sentinţe definitive.

„Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art.421 pct. 2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”, se arată într-un comunicat al CCR.

Iniţial, oficiali din CCR au susţinut că vor fi rejudecate dosarele care nu au avut o decizie definitivă până la 1 ianuarie 2019.

Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că există un conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie. AGERPRES

Curtea Constituţională susţine, în decizia privind nelegalitatea completurilor de 3 judecători de la Instanţa supremă, că urmează a fi rejudecate dosarele soluţionate în primă instanţă şi care nu au…

Cătălin Cherecheș, primarul orașului Baia Mare, a fost dus de urgență la spital miercuri după-amiază. Edilul a acuzat dureri puternice în timpul unei ședințe.

Primarului din Baia Mare i s-a făcut rău în …

Femke Halsema, prima femeie aleasă primar la Amsterdam, a anunţat miercuri planuri de reformă a cartierului cu felinare roşii şi a celebrelor vitrine în care prostituatele îşi aşteaptă clienţii, transmite…

Judecătorul Augustin Zegrean crede că situația legată de urmările deciziei CCR de azi privind completurile de trei judecători este identică cu cea anterioară legată de completurile de cinci.

Liviu Dragnea ar…

Guvernul va suplimenta cu trei milioane de lei fondurile alocate finanţării programului care dă posibilitatea elevilor de etnie română care studiază în şcoli cu predare în limba maternă din Ucraina să…

Croaţia va trimite până la sfârşitul acestei săptămâni o scrisoare de intenţie pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb – n. r.), anticamera pentru aderarea la moneda unică, a anunţat miercuri…

În urma demisiei comisarilor europeni Corina Creţu şi Andrus Ansip, pentru a-şi prelua mandatele de europarlamentar, portofoliile acestora vor fi transferate cu titlu interimar altor doi comisari europeni, a decis pr…

 Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în trei dosare în care sunt vizaţi fostul edil al municipiului Constanţa Radu Mazăre şi funcţionari ai Primăriei.

„Procurorii din cadrul…

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri după-amiaza o atenţionare nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Vâlcea, valabile până la ora 17:45.

Potrivit…

Modificarea codului electoral, prin care se introduce votul anticipat, rezolvă o problemă importantă pentru românii din diaspora, consideră preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al…

Indonezia va retrimite 49 de containere cu deşeuri din plastic în mai multe ţări dezvoltate, a anunţat miercuri un oficial citat de DPA.

„Containerele au fost sigilate şi sunt gata de returnare, în funcţie de…

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe subiectul constituirii completurilor în cazurile de corupţie….

Italianul David Sassoli, noul preşedinte al Parlamentului European, este un fost jurnalist care în 2009 a început o nouă carieră de eurodeputat sub culorile centru-stângii, relatează AFP.

În vârstă de 63 de…

Doi angajaţi români şi unul spaniol au murit marţi în Spania în urma unei intoxicaţii cu dioxid de carbon într-o pivniţă în apropiere de Zaragoza, regiunea Aragon, din nordul ţării, au anunţat miercuri…

Camera Deputaţilor şi Senatul au numit miercuri, în şedinţă comună, membrii Consiliului de Administraţie al BNR, ai Consiliului Fiscal şi l-au desemnat pe preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului…

loading...


Loading...

Toate drepturile sunt rezervate sursei

loading...
Loading...