Acasă STIRIPESURSE Bilanț TRAGIC în Albania: autoritățile au încheiat operațiunile de căutare

Bilanț TRAGIC în Albania: autoritățile au încheiat operațiunile de căutare

Operaţiunile de salvare şi recuperare a supravieţuitorilor cutremurului din Albania s-au încheiat, a anunţat, sâmbătă, premierul Edi Rama. Bilanţul seismului este de 51 de morţi, iar autorităţile cred că printre ruine nu mai este niciun cadavru, relatează AP, potrivit news.ro.

Rama a precizat că, potrivit cifrelor preliminare, peste 1.465 de clădiri din Tirana şi aproximativ 900 din Durres au fost distruse. Aproximativ 2.000 de persoane au fost rănite.

O femeie din Tirana care era în comă a murit sâmbătă, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Presa locală notează că tânăra în vârstă de 20 de ani fusese rănită de o cărămidă care a căzut în timp ce femeia fugea din apartament.

Citeşte şi: VIDEO Imagini absolut ȘOCANTE din vasul în care 14.000 de oi au fost LĂSATE captive vreme de 3 zile de autoritățile române

La Durres, sute de localnici, precum şi Edi Rama şi preşedintele Ilir Meta, au participat la înmormântarea a nouă membri ai unei familii, care au murit după ce clădirea cu patru etaje în care locuiau s-a prăbuşit. Un tânăr a supravieţuit şi este internat într-un spital din Italia.

Cel puţin 4.000 de oameni au rămas fără adăpost după cutremur.

Aproximativ 2.500 de persoane au fost cazate în hoteluri, iar altele au fost duse în Kosovo sau în zone din estul Albaniei.

Premierul a promis că toţi cei rămaşi fără adăpost vor trăi în locuinţe mai durabile în 2020.

Seismul care a lovit marţi Albania a avut magnitudinea 6.4.

Cele mai citite

Două femei înjunghiate pe stradă, în plin centrul Capitalei!

Potrivit primelor informaţii, agresorul este un cetăţean israelian în vârstă de 29 de ani. Acesta a fost prins de poliţiştii Secţiei 14. Femeile au fost...

INCREDIBIL – Ludovic Orban a răbufnit: Autoritățile locale nu au ‘cojones’. Ce l-a scos din sărite pe premier

Premierul Ludovic Orban a folosit luni, la Formul Capitalului Românesc, un termen licențios pentru a defini activitatea autorităților locale în privința colectării selective a...

Unul dintre supraviețuitorii incendiului din Colectiv, reacții după aflarea sentințelor: ”Pedepsele sunt foarte ușoare! Avem nevoie de un alt Cod Penal!”

La scurt timp după aflarea sentințelor date în cazul Colectiv, Adrian Albu, unul dintre supraviețuitorii incendiului din Colectiv, a declarat că pedepsele sunt...

INTERVIU Mukinka, câştigătorul iUmor: cum s-a îndrăgostit de România şi ce va face cu marele premiu

Mukinka Chibanga, originar din Zambia, a câştigat marea finală a sezonului şapte „iUmor“ şi marele premiu în valoare de 20.000 euro. Tânărul a impresionat juriul...

Tarifele de distribuție a energiei ar putea crește cu până la 7,5% de la 1 ianuarie/ Decizia finală depinde și de modul în care...

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică proiecte de ordine privind creșterea tarifelor de distribuție a energiei electrice...

Familia “secretă” a lui Neti Sandu! Imagini fabuloase, prezentate azi, în direct la Pro TV

Nu mai este un secret pentru nimeni că Neti Sandu a ales să nu se mai căsătorească după mariajul eșuat. Și… deși nu a...

CFR și-a aflat adversara din primăvara Europa League. Meci infernal pentru clujeni

Tragere la sorți Europa League. CFR Cluj va întâlni echipa spaniolă Sevilla FC în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, potrivit tragerii...

Deputat USR, către Meleşcanu: E absurd să conduceţi şedinţa, un comunist cu ştate vechi. Săftoiu: În ’89 făceau parte din Securitate. Azi vorbesc relaxaţi...

Deputatul USR Iulian Bulai i-a transmis, luni, preşedintelui Senatului, Teodor Meleşcanu, că e absurd să conducă şedinţa solemnă ”un comunist cu ştate vechi” şi...