Acasă MEDIAFAX Anchetă la Spitalul de Pediatrie Braşov în cazul gemenilor morţi. Angajaţii implicaţi,...

Anchetă la Spitalul de Pediatrie Braşov în cazul gemenilor morţi. Angajaţii implicaţi, audiaţi

Conducerea Spitalului de Pediatrie face verificări în cazul bebeluşilor gemeni, în vârstă de două luni şi jumătate, care au murit, joi, în Braşov. Cadrele medicale care au avut legătură cu acest caz vor fi audiate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Imaginea articolului Anchetă la Spitalul de Pediatrie Braşov în cazul gemenilor morţi. Angajaţii implicaţi, audiaţi

Anchetă la Spitalul de Pediatrie Braşov în cazul gemenilor morţi. Angajaţii implicaţi, audiaţi

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie din Braşov, Liviu Muntean, a declarat vineri, corespondentului MEDIAFAX, că tot personalul care s-a ocupat, joi, de cazul bebeluşului care a murit la spital va fi audiat.

„Trebuie să ne lămurim de ce. Este o anchetă, o cercetare. Stăm de vorbă cu personalul care s-a ocupat de pacienţi. Cel care a ajuns joi era într-o stare bună. A fost adus preventiv, nu a venit că avea o simptomatologie. L-au adus preventiv după ce celălalt bebeluş a murit dimineaţa. Brusc, la două ore de la internare, a intrat în stop cardiorespirator”, a declarat Muntean.

Potrivit acestuia, nu se ştie deocamdată care este cauza morţii şi se aşteaptă rezultatul necropsiei.

Cei doi bebeluşi au fost născuţi prematur. Au fost internaţi în cursul lunii februarie din cauza unor afecţiuni respiratorii. Acum, medicii verifică şi fişele de atunci.

Procurorii din Rupea au început joi cercetări pentru ucidere din culpă după ce doi gemeni de două luni şi jumătate au murit la câteva zile de la externarea din spital. Unul dintre ei a murit acasă, iar al doilea a decedat, joi, la spital.

Reprezentanţii Poliţiei Braşov au transmis, tot joi, că poliţiştii au fost sesizaţi că un copil în vârstă de două luni şi două săptămâni a decedat la domiciliul său din localitatea Apaţa.

„La faţa locului a intervenit un echipaj medical care a constatat decesul, cadavrul fiind preluat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea autopsiei şi stabilirii cauzei reale a decesului. Ulterior, la data de 13.02.2020, în jurul orei 16.00, IPJ Braşov a fost sesizat de către reprezentanţi ai Spitalului de Copii Braşov cu privire la faptul că sora geamănă a minorului anterior menţionat, a fost adusă la această unitate medicală în jurul orei 12.15, decedând la scurt timp după ce a fost adusă”, a transmis IPJ Braşov.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Cele mai citite

Un episcop recomandă credincioșilor ”să se ungă zilnic cu untdelemn” împotriva coronavirusului

Episcopul Siluan al Italiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a transmis un mesaj credincioşilor ortodocşi români, care se află în Italia și care...

După ce a zis ca va fi „vai de noi” dacă apare coronavirusul în România, medicul român s-a răzgândit. Spitalul în care lucrează e...

Medicul Cătălin Dudu de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, care duminică seara a scris pe Facebook că în cazul apariţiei unei...

Marcel Ciolacu a EXPLODAT după decizia CCR: Mă bucură că democraţia funcţionează încă în România

Curg reacțiile din PSD după ce CCR a decis că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament din cauza desemnării lui...

Ministerul Sănătății, apel către cetățeni: cum să ne protejăm de coronavirus

Ministerul Sănătății transmite, luni, într-un comunicat, sfaturi despre cum am putea să nu fim contaminați cu noul coronavirus. Printre acestea se află: spălatul frecvent...

Ciolacu, prima reacţie după decizia CCR: Nu intrăm la guvernare

„Aşteptăm motivarea, dar acest lucru mă bucură, că încă funcţionează democraţia în România”, a afirmat Ciolacu luni, după decizia CCR. Întrebat de „Adevărul” dacă...

Gripa a ucis în România 45 de oameni, până în prezent

Numărul persoanelor care au murit până în prezent din cauza gripei a ajuns la 45, a anunţat, luni, Centrul Naţional de Supraveghere şi...

Goana dupa gadget-uri!

Ca orice gamer care se respecta, din cand in cand mai este nevoie sa iti faci un upgrade la gadget-uri si la anumite aspecte...

Fotografia care a stârnit controverse! Fanii cred că Andra și Vlăduța Lupău sunt rude

Fanii cred că Andra și Vlăduța Lupău sunt rude! Fotografia publicată de Vlăduța a stârnit un val de controverse. Vlăduța Lupău a publicat pe contul...